Peste 90% din bugetul celui mai mare spital din Oltenia, Spitalul Județean de urgență Craiova, este folosit pentru a plăti salariile personalului, spune managerul unității medicale, Teodor Sas, care recunoaște că uneori pacienții cumpără medicamente.
Pentru că nu a fost stabilit încă bugetul de stat pentru anul 2020, Spitalul Județean de Urgență Craiova își face calcule lunare. Unitatea medicală are alocate aproximativ 30 de milioane de lei pe lună, iar în ianuarie, aproximativ 92 % din acești bani s-au dus numai pe plata salariilor angajaților, a declarat, pentru mediafax.ro, managerul instituției, Teodor Sas.
„Luna trecută, din bugetul spitalului, 92% au reprezentat salariile personalului medical și personalului TESA. După cum știți, este o unitate sanitară foarte mare, cu undeva la 3.700 de angajați, costurile salariale sunt foarte mari. Desigur, ar fi necesari mai mulți bani pentru investiții. Din cei 8% rămași trebuie să asiguri medicamentele, utilitățile, să achiziționezi echipamente și să le întreții.(…)Sunt cazuri când pacienții în care oamenii își cumpără medicamente, ulterior având posibilitatea de a recupera banii cheltuiți pe medicamente, de la spital”, a spus Sas.
Managerul Spitalului spune că sunt disfuncționalități deoarece nu a fost realizată o continuitate în derularea contractelor.
„În acest moment sunt niște disfuncționalități întrucât nu a fost realizată o continuitate în derularea contractelor. De exemplu, la medicamente, contractele au expirat la sfârșitul anului, nu au fost prelungite, este o licitație în desfășurare care încă nu s-a terminat și cauzează anumite deficiențe în achiziționarea de medicamente la nivelul spitalului. De asemenea, mai sunt probleme cu contractele de service la echipamente…avem cazuri în care pacienți care trebuie să fie operați în Clinica de ortopedie trebuie să fie duși în alte părți”, a mai declaratTeodor Sas, manager SJU Craiova.
Pentru a reduce cheltuielile, managerul spitalului spune că ia în calcul o reorganizare a spitalului.
„Sunt multe disfuncționalități, dar pe parcurs vom vedea cum putem remedia aceste lucruri. Eventual prin reorganizarea structurii spitalului pentru a eficientiza actul medical. Acolo unde sunt secții cu paturi neocupate să se reducă numărul de paturi, acolo unde sunt secții cu paturi întotdeauna ocupate să crești numărul de paturi, astfel încât să crești numărul de cazuri rezolvate și să crești finanțarea obținută de la CAS”, a adăugat Teodor Sas.
Aproximativ 4.500 de pacienți sunt internați lunar în Spitalul Județean de Urgență Craiova. În 2019, spitalul a avut un buget de aproximativ 300 de milioane de lei. Cei mai mulți bani vin de la Guvern, însă și Consiliul Județean Dolj contribuie cu sume pentru investiții.
Pentru 2020, Consiliul Județean Dolj a alocat Spitalului Județean de Urgență Craiova suma de 5,8 milioane de lei. Cei mai mulți bani vor fi folosiți pentru achiziția de aparatură medicală pentru Clinica de Cardiologie, potrivit managerului spitalului.știrisănătate